Duminică, 05 Iulie 2026

Acțiuni de amploare ale polițiștilor în Constanța și Mamaia. Amenzi de peste 86.000 de lei

de Madalina PETRESCU Duminică, 05 Iulie 2026 42 1 min citire
Acțiuni de amploare ale polițiștilor în Constanța și Mamaia. Amenzi de peste 86.000 de lei
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a celor comise cu violență, precum și pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și a consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe, la volan.
Astfel, la data de 4 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 au verificat 5 agenți de pază, au legitimat 59 de persoane și au oprit, pentru control, 25 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.500 de lei.
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.
În noaptea de 4/5 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 au controlat 2 baruri, 4 săli de jocuri de noroc, 3 agenți de pază, 2 parcări ale unor centre comerciale, au legitimat 49 de persoane și au oprit, pentru control, 9 autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.500 de lei.
La data de 4 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 au legitimat 72 de persoane și au oprit, pentru control, 31 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
La data de 4 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia au verificat 2 agenți de pază și au legitimat 38 de persoane.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 de lei.
Taguri
Articolul anterior Părinți revoltați. Elevii riscă să fie considerați „frauduloși“ dacă nu validează cardul CT BUS
Articolul următor Iran: Zeci de mii de participanți la slujba de înmormântare pentru Ali Khamenei săvârșită în a doua zi a funeraliilor publice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei