Vineri, 05 Iunie 2026

Acuzați de trecere ilegală a frontierei. Doi libanezi voiau să ajungă la Constanța

de Cuget Liber Duminică, 15 Iulie 2018 119 1 min citire
Acuzați de trecere ilegală a frontierei. Doi libanezi voiau să ajungă la Constanța
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi cetățeni libanezi care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde.
Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
Potrivit oamenilor legii, în data de 14 iulie, în jurul orei 17.30, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat, pe raza localității Coroana, județul Constanța, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. 
Deoarece persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost duse la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru continuarea cercetărilor.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Liban, un bărbat și o femeie, în vârstă de 30 de ani, respectiv 21 de ani. La cercetări, aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Constanța, fiind în luna de miere.
În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetățenii libanezi fiind predați către autoritățile bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.
Taguri
Articolul anterior Noi detalii despre răpirea din Libia. Cine este românul luat ostatic de teroriști
Articolul următor Bărbatul suspectat că a înjunghiat de mai multe ori un bătrân de 82 de ani, prins

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei