Vineri, 05 Iunie 2026

Afacerist constănțean arestat pentru evaziune fiscală Prejudiciul cauzat bugetului de stat și partenerilor de afaceri se ridică la aproape 1,6 milioane de lei

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 701 1 min citire
Administratorul a două societăți comerciale este cercetat de ofițerii Serviciului de Investigarea Fraudelor pentru evaziune fiscală. Oamenii legii au efectuat, joi, patru percheziții la trei societăți comerciale din municipiul Constanța care aveau ca obiect de activitate comerțul cu cereale și materiale de construcții. În urma perchezițiilor efectuate și în baza probelor strânse, anchetatorii au documentat activitatea infracțională a lui Cristian Șapera, administrator la două societăți; potrivit polițiștilor, în perioada 2009 - 2010, bărbatul a acționat în numele unei societăți, derulând tranzacții comerciale cu mai multe firme din Bulgaria și din Constanța, privind comerțul cu cereale și materiale de construcții. Operațiunile comerciale nu au fost evidențiate însă în documentele financiar - contabile.
De asemenea, suspectul a întocmit mai multe acte financiar fiscale fictive, pentru a arăta că a efectuat tranzacții intra-comunitare cu materiale de construcții, operațiuni care nu au fost realizate însă. Aceste operațiuni au dus la prejudicierea statului cu 943.000 de lei, sumă provenită din neplata TVA-ului și a impozitului pe profit aferent.
Totodată, administratorul a achiziționat semințe de floarea soarelui, porumb și îngrășăminte chimice, pentru care a emis bilete la ordin și cecuri fără acoperire. Prejudiciul, în acest caz, se ridică la 640.000 de lei.
Suspectul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Articolul anterior Colidiuc: "Vreau să se pună în aplicare decizia instanței!"
Articolul următor Contrabandă cu țigări la Medgidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei