Procurorii DNA Constanța au dispus, vineri, trimiterea în judecată a lui Iulian Chițaru, asociat unic și administrator al SC Arm Consulting SRL Constanța, pentru sustragere în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale. Administratorul aceleiași firme, Marius Zainea, este acuzat de uz de fals, folosire cu rea-credință, de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, spălare de bani, dar și pentru sustragere în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale. Ioan Butanche, consultant fiscal, este acuzat de complicitate la infracțiunea de sustragere în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale.
- Publicitate -
Procurorii anticorupție spun că, în perioada decembrie 2004 - iulie 2005, Iulian Chițaru și Marius Zainea, cu ajutorul lui Butanche, au achiziționat importante cantități de motorină în regim de scutire de la plata accizelor și a TVA cu motivația "export - bunkeraj", marfă care în realitate a fost livrată pentru consum unor societăți comerciale din România la un preț incluzând acciză și TVA, contribuții care nu au fost achitate către bugetul de stat. Acesta din urmă a fost prejudiciat astfel cu suma de peste 1,6 milioane de euro.
De asemenea, Zainea ar fi folosit în interes personal suma de aproape șapte milioane de lei și ar fi spălat suma de aproape un milion de dolari.
ANAF s-a constituit parte civilă în proces cu suma de peste trei mili-oane de lei, iar unul dintre partenerii de afaceri, Petrotel Lukoil SA Ploiești, cu suma de peste 3,5 milioane de lei. Dosarul a fost trimis magistraților de la Tribunalul Con-stanța care trebuie să stabilească primul termen de judecată.