La data de 5 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la 21 de agenți economici din orașul Năvodari, comuna Corbu și stațiunea Costinești.
- Publicitate -
Astfel, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de peste 2.000 de lei.
De asemenea, au fost aplicate alte 12 sancțiuni contravenționale la Legea 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, 1 sancțiune în baza Legii 252/2003, privind registrul unic de control, și 1 sancțiune în baza H.G. 237/2001, pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidența și protecția turiștilor în structuri de primire turistice.
Totodată, a fost dispusă măsura complementară a suspendării activității punctului de lucru al unei societăți comerciale, până la dotarea cu casă de marcat electronică fiscală.
A fost constatată, de asemenea, o infracțiune de reproducere a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe.