Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Albanezi prinși în timp ce treceau granița ilegal

de Andra RAFTU Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 172 < 1 min citire
Ofițerii Gărzii de Coastă au organizat o acțiune, joi noapte, și au descoperit la frontiera cu Bulgaria, trei persoane care au trecut granița ilegal cu intenția de a ajunge în Italia sau în Belgia.
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 21.30, polițiștii de Frontieră au observat trei indivizi care mergeau pe jos dinspre Bulgaria către România. Oamenii legii s-au apropiat de bărbați și i-au escortat la sediu pentru audieri. Aceștia au fost identificați ca fiind cetățeni albanezi cu vârste cuprinse între 24 și 33 de ani. 
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei bărbați au trecut granița în Bulgaria prin Macedonia, în cursul zilei de marți, iar ulterior au mers pe traseul Sofia - Ruse - Silistra. Trecerea în România a fost planificată într-un hotel din Silistra, unde cei trei albanezi au înnoptat. 
Pe numele celor trei albanezi a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de intrare în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat. În cursul zilei de vineri, cetățenii au fost predați autorităților de frontieră din Bulgaria pentru continuarea cercetărilor.
Taguri
Articolul anterior Beat criță la volan? Ce povești inventează șoferii pentru a scăpa de polițiștii rutieri
Articolul următor Jaf de 3.000 de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei