DIICOT a trimis în judecată mai mulți medici și funcționari publici, acuzați de constituire de grup infracțional organizat, instigare la fraudă informatică și uz de fals în formă continuată. Grupul este acuzat că a decontat ilegal sume importante de bani în baza unor rețete emise în mod fictiv, cu ajutorul unor funcționari din cadrul CJAS Brăila și CJAS Constanța.
- Publicitate -
Prin intermediul societății SC Ahmeya Pharm SRL (farmacie), administrate de Liliana Valentina Ștefan, în complicitate cu medici și funcționari din cadrul Caselor Județene de Asigurări de Sănătate Brăila și Constanța, cu știința majorității angajaților din cadrul celor patru puncte de lucru ale societății, au fost decontate ilegal sume importante de bani, simulând eliberarea unor medicamente din stocuri scriptice în baza unor rețete fictive, eliberate de medici specialiști sau de familie, susțin procurorii DIICOT.
Prin rechizitoriul întocmit de procurori, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Valentina Liliana Ștefan, SC Ahmeya Pharm SRL, Paul Crețu, Sorica Vasile, Daniela Vasile și Iolanda Ionica Serghiev.
În anul 2009, Liliana Valentina Ștefan a înființat societatea SC Ahmeya Pharm SRL.
"În cursul anului 2011, Luciana Boboc, în calitate de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Brăila, a aderat la gruparea infracțională constituită în scopul anterior menționat și a contribuit la decontarea ilegală de către SC Ahmeya Pharm SRL a unui număr de 141 de prescripții medicale emise de medicul Paul Crețu, în sumă de 2.239.952 lei și 239 prescripții medicale emise de medicul Sorica Vasile, în sumă de 2.943.735 lei prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu", susțin procurorii DIICOT.
De asemenea, procurorii mai spun că Luciana Boboc a determinat SC Ahmeya Pharm SRL, prin administratorul Valentina Liliana Ștefan, să introducă în gestiunea societății și ulterior în Platforma informatică din asigurările de sănătate, un număr de 153 rețete fictive prescrise de către medicii Paul Crețu și Sorica Vasile în baza a 45 de scrisori medicale emise, de asemenea în mod fictiv, de medicii specialiști oncologi Boldeanu Cosmin și Vasile Daniela, precum și 40 (patruzeci) de rețete fictive emise de către cei doi medici specialiști, prin care se atesta în mod nereal eliberarea acestor medicamente prin intermediul SC Ahmeya Pharm SRL.
Anchetatorii spun că medicii știau că pretinsul beneficiar al rețetei nu suferă de afecțiunea indicată în cuprinsul acesteia și nu va beneficia de tratamentul prescris, însă scopul era obținerea unui beneficiu material, constând în primirea de la CJAS a valorii compensate a medicamentelor.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de Luciana Boboc. DIICOT susține că în perioada 1 ianuarie 2011 - 12 iunie 2012, prin acele rețete fictive, statul a decontat aproximativ 4 milioane de lei.