Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral va organiza a treia etapă de licitații pentru închirierea plajelor litorale. În momentul de față, din totalul de 1.579.494 mp, suprafața totală de plajă, este închiriată către agenți economici doar 61,84%.
- Publicitate -
Cea de-a treia etapă a licitațiilor va demara vineri, 21 mai, cu publicarea anunțului de participare, urmând ca marți, 25 mai, să se depună, iar ziua următoare să se analizeze ofertele.
Această măsură a fost luată ca urmare a numărului mic de subsectoare de plaje închiriate în primele două faze ale licitației. Astfel, pentru a nu rămâne cu suprafețe de nisip goale și neamenajate, Apele Române preferă să mai încerce încă odată să le găsească chiriași.
În cea de-a treia etapă, vor fi scoase la licitație 106 sectoare de plaje pe întreg litoralul.