Polițiștii constănțeni au declanșat o amplă acțiune de control la toate unitățile din județ care se ocupă cu transportul valorilor, în urma jafurilor armate petrecute în ultima perioadă la Brașov și Cluj.
- Publicitate -
Astfel, sunt vizate băncile, casele de schimb valutar, casele de amanet și stațiile PECO.
Potrivit adjunctului Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, comisarul șef Adrian Rapotan, controalele au fost declanșate, începând de marți, la ordinul ministrului de Interne, Dan Nica, și au ca scop principal adunarea informațiilor necesare îmbunătățirii legislației privind condițiile de securitate ce trebuie îndeplinite de unitățile care manipulează valori monetare.
"Acolo unde găsim nereguli vom da amenzi, dar nu acesta este scopul nostru principal. Noi urmărim ca, pe baza a ceea ce găsim pe teren, să încercăm să facem un suport pentru schimbarea în regim de urgență a legislației, pentru că cea actuală este destul de permisivă", a declarat adjunctul IPJ Constanța, comisarul șef Adrian Rapotan.
El a precizat că în urma primelor verificări au ieșit la iveală nereguli mari în asigurarea securității valorilor, dar și unități bancare unde totul era organizat foarte bine.
Adjunctul IPJ Constanța a mai afirmat că, până duminică, urmează să fie verificate aproape 600 de unități care manipulează valori în județul Constanța - unități bancare, case de schimb valutar, case de amanet și benzinării.