Joi, 04 Iunie 2026

Arestat pentru seducție

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 23 Februarie 2008 412 1 min citire
Joi, 21 februarie a.c., Panait Pacă, bărbatul de 22 de ani, de la Ostrov, care a bătut-o pe mama prietenei sale minore pe motiv că s-a pus în calea fericirii lui, negând relația pe care o avea el cu fata, a fost arestat pentru o perioadă de 15 zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, subinspector Radu Croitoru, acuzațiile care i se aduc sunt violare de domiciliu, act sexual cu un minor, seducție și lovire sau alte violențe.
În urmă cu ceva timp, Panait Pacă, de 22 de ani, din Ostrov, a cunoscut o fată, în vârstă de 14 ani, din localitate, care locuiește împreună cu mama sa, Mariana Țăruș.
Cei doi s-au plăcut și, cu toate că fata este minoră, au întreținut relații sexuale cu acordul ambelor părți.
Nemulțumită că fiica ei s-a încurcat cu un individ care este cercetat în 18 dosare penale pentru furt calificat, femeia i-a interzis copilei să-l mai vadă.
La rândul lui, tânărul, care spune că o iubește la nebunie pe fată, s-a enervat și a încercat să-și facă singur dreptate.
În consecință, în seara zilei de 18 februarie, Panait Pacă a pătruns fără drept în locuința celor două și nu s-a mulțumit numai să o amenințe pe mama fetei, ci a luat-o și la bătaie.
Prinsă între dragostea de mamă și cea de iubit, fata a pus în cele din urmă mâna pe telefon și a anunțat polițiștii din comună.
Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au liniștit pe bărbat și l-au condus la sediul Poliției din localitate.
Articolul anterior Romania's leu slips to 3.66 against the euro today, following the decline of international stocks
Articolul următor Consiliul Local Năvodari, în ilegalitate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei