După ani și ani de procese, de umilință și de bătaie de joc, artiștii constănțeni care au fost concediați abuziv de Consiliul Județean Constanța și-au putut primi drepturile salariale aferente perioadei 2005 - 2007.
- Publicitate -
Aproximativ două milioane de lei din bugetul local au fost alocate artiștilor, pentru a plăti greșeala comisă de Consiliul Județean Constanța, sub conducerea președintelui Nicușor Constantinescu.
Mai nou, o altă acțiune a artiștilor a ajuns pe rolul Tribunalului Con-stanța, care este foarte posibil să aibă aceleași sorți de izbândă. De această dată, artiștii solicită daune morale, fiecare, de 10.000 de euro, Consiliului Județean Constanța.
Ilegalitățile Consiliului Județean Constanța produc efecte exact acolo unde nu trebuie. Noi, ca cetățeni, am plătit două milioane de lei, pentru că cei care ar trebui să-și asume res-ponsabilitatea luării unei decizii proaste nu au catadicsit s-o facă.
În viitorul apropiat, din cauza acelorași decizii ilegale date de aleșii locali, vom fi puși să plătim 10.000 de euro despăgubiri morale fiecărui artist care a fost concediat abuziv de Consiliul Județean Constanța, prin președintele Nicușor Constan-tinescu.
Dosarul care privește această cauză este pe rolul Tribunalului Constanța, iar săptămâna trecută a înregistrat un nou termen de judecată. Cel care apără interesele artiștilor, ca și până acum, este avocatul Ion Popescu.
Magistrații au amânat dosarul, pentru data de 13 mai, pentru ca reprezentanții Consiliului Ju-dețean Constanța să facă dovada că actorilor le-au fost oferite alte locuri de muncă în momentul reorganizării teatrelor, dar aceștia le-ar fi refuzat.
Ilegalități comise în 2004, efectele se văd acum
Amintim că, după patru ani de procese, artiștii au fost despăgubiți pentru faptul că, peste noapte, conducerea CJ Constanța a luat o măsură dictatorială și abuzivă.
În 2004, artiștii au căzut victimele reorganizării teatrelor de către Consiliul Județean Constanța, la inițiativa lui Nicușor Constantinescu.
Este vorba de aproximativ 30 de artiști constănțeni care au fost concediați abuziv și care au obținut în instanță ceea ce, de drept, li se cuvine. Instanța a constatat nulitatea absolută a deciziilor de încetare a contractelor de muncă emise în data de 1 septembrie 2004 în numele Teatrului "Ovidius" și Teatrului de Revista "Fantasio".
Prin sentință, judecătorii au obligat Județul Constanța să plătească artiștilor concediați abuziv des-păgubirile reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 1 septembrie 2004 -14 noiembrie 2007. Potrivit expertizei contabile efectuate în proces, valoarea totală a des-păgubirilor s-a ridicat la aproximativ două milioane de lei.
Reamintim că printr-o sentință definitivă a Tribunalului Iași s-a obținut anularea hotărârii 150/2004, prin care au fost reorganizate Teatrele Dramatic și Fantasio și înființat Teatrul Național Constanța.