Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ATENȚIE ȘOFERI! IATĂ CÂND SE VA MAI ÎNCHIDE PODUL AGIGEA

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 29 Octombrie 2012 769 < 1 min citire
ATENȚIE ȘOFERI! IATĂ CÂND SE VA MAI ÎNCHIDE PODUL AGIGEA
Podul Agigea este deschis traficului rutier, în prezent fiind aplicate doar o serie de restricții privind circulația. Și anume, circulația rutieră este permisă numai pe o bandă pe sens, respectiv pe benzile centrale. 
Lucrările de reabilitare nu au fost însă finalizate, astfel că în zilele următoare Podul Agigea va fi închis din nou, dar numai pentru câteva ore.
"Din cauza vântului puternic, ieri nu s-a reușit montarea piesei de rezistență din vârful podului. Este o treabă de două - trei ore, astfel că, de îndată ce meteorologii ne vor anunța că vremea ne va permite, vom încerca din nou să o montăm. Cel mai probabil, vom încerca din nou miercuri după-amiază, în cursul nopții sau joi, în funcție de vreme, ceea ce înseamnă că podul va fi închis doar în orele respective", ne-a declarat Marin Dima, șeful Direcției Regionale de Drumuri Naționale și Poduri Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Uraganul Sandy provoacă panică la New York: Cozi imense la supermarketuri pentru provizii / Galerie foto
Articolul următor Cugetări de la care au plecat marile personalități ale lumii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei