Zeci de cetățeni din Ucraina, dorind să găsească o chirie pe termen lung pe litoralul românesc, au devenit victimele unor agenți imobiliari rău intenționați. Atât ei, cât și proprietarii de drept ai locuințelor au fost păcăliți de câteva persoane care s-au îmbogățit peste noapte cu zeci de mii de euro.
- Publicitate -
Surse ale ziarului „Cuget Liber” au povestit cum mai mulți cetățeni ucraineni au fost țintele unor țepe imobiliare, pe litoralul românesc. Potrivit acestora, un agent imobiliar și echipa sa închiriau pentru două săptămâni apartamente din stațiunea Mamaia, după care le subînchiriau cetățenilor ucraineni, fără ca proprietarii să știe.
„Chiriașul subînchiria ucrainenilor, le lua banii pentru garanție (o lună) și avans pe trei luni, iar apoi nu mai plătea proprietarului și acesta din urmă rezilia contractul și venea să își ia apartamentul înapoi, însă dădea peste oameni în el care aveau contract de subînchiriere.
Chiriașul inițial, prin firmele în numele cărora semna ca reprezentant, acționa în acte ca un chiriaș, dar mai degrabă, era un agent imobiliar, el căutând chiriași printre cetățenii ucraineni”, a declarat Andrei Munteanu, avocat în cadrul Baroului Constanța.
Într-un caz concret, o femeie care dorea să se stabilească în Constanța a plătit 3.100 de euro pentru trei luni. După doar câteva zile, proprietarul a intrat peste ea în locuință, prilej cu care a aflat că a fost păcălită.
Până în acest moment, avocatul Andrei Munteanu a fost solicitat să intervină în 17 cazuri de acest fel, după cum urmează: trei în stațiunea Mamaia și Mamaia Nord, două în complex Moonlight, zece la un bloc de pe strada D8 și două în complex Astoria.
Acesta a fost solicitat pentru prima oară, într-un astfel de caz, la data 30 iunie 2025.
„Inițial, aceasta a fost tendința tuturor, să îi dea afară. Am discutat însă cu proprietarii, atât eu, cât și propriii lor avocați (ai proprietarilor), precum și poliția (chemată fie de proprietari fie de chiriașii speriați) și au înțeles că toți cei care ocupă apartamentele nu stau acolo abuziv și au un titlu, obținut cu bună-credință.
Din experiența mea, toți subchiriașii erau din Ucraina. Proprietarii erau însă români care închiriau oferind posibilitatea de a subînchiria agentului imobiliar, direct pe persoană fizică sau unor firme în care acesta figura drept reprezentant”, a mai spus Andrei Munteanu.
De menționat este că așa-zisul agent imobiliar se făcea nevăzut după ce lua banii persoanelor vătămate. De asemenea, conform surselor noastre, încă nu au fost formulate plângeri penale împotriva agentului imobiliar.
Rămâne de văzut dacă Inspectoratul de Poliție Județean Constanța se va sesiza din oficiu în ceea ce privește aceste cazuri.