Doi bărbați au fost prinși în timp ce furau caise dintr-o livadă din Cernavodă. Jandarmii care patrulau în apropierea Spitalului Orășenesc Cernavodă au fost sesizați de paznicul unei livezi cu privire la faptul că mai multe persoane fură caise. Militarii constănțeni s-au deplasat la fața locului. La vederea lor, cei doi bărbați au început să se agite, s-au dat jos din copaci și au încercat să fugă, dar s-au oprit după ce au fost somați de jandarmi.
- Publicitate -
Bănică Ș., de 53 de ani, și Gheorghe P., de 33 de ani, au apucat să umple cu caise șapte saci, trei sacoșe și o găleată, având o greutate de aproximativ 300 de kilograme. Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat.