Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Autorul jafului de la Ovidiu, un tâlhar urmărit internațional, a fost arestat

de Oana CHIRANA Miercuri, 19 Februarie 2025 791 1 min citire
Autorul jafului de la Ovidiu, un tâlhar urmărit internațional, a fost arestat
Tânărul de 19 ani care a jefuit în urmă cu doar câteva zile o sală de jocuri din orașul Ovidiu a fost arestat pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ovidiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal.
Din cercetările efectuate în dosarul aferent a reieșit că la data de 17 februarie în jurul orei 16:30, bărbatul ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri de noroc din orașul Ovidiu și, sub amenințarea unui obiect tăietor-înțepător, ar fi deposedat-o pe casieră de suma de 8.300 de lei.
Ulterior, femeia a fost încuiată în interiorul sălii de jocuri.
La data de 18 februarie, bărbatul a fost depistat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu.
În urma verificărilor efectuate, autoritățile au descoperit că pe numele bărbatului ar exista un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Italia, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Tânărul de 19 ani a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Miercuri, 19 februarie, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a bărbatului.
Taguri
Articolul anterior Uniunea Europeană cere Statelor Unite să nu cadă în capcanele ruseşti
Articolul următor Ilie Bolojan a plecat la Paris. Cine îl însoțește

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei