Activități de prevenire și combatere a traficului și furturilor de autovehicule sunt realizate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în colaborare cu polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.
- Publicitate -
Drept urmare a cercetărilor pe raza județului Constanța, oamenii legii au identificat două autoturisme, în valoare de aproximativ 15.000 de euro, urmărite de alte state membre ale Uniunii Europene, aflate în posesia a două persoane în vârstă de 23 de ani, respectiv 32 de ani. Aceste persoane figurează urmărite de către autoritățile din Italia, respectiv Marea Britanie. Polițiștii constănțeni continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
Madlena CĂLUGĂREANU