Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Mangalia, continuând cercetările privind furtul unor componente auto, au efectuat, miercuri, două percheziții la domiciliile la doi tineri din Mangalia.
- Publicitate -
Cu această ocazie, au găsit patru roți de mașină (cu jante, anvelope și capace), care s-au dovedit a fi furate.
Potrivit oamenilor legii, roțile au fost sustrase, pe timp de noapte, în urmă cu aproximativ o săptămână, dintr-o magazie a unui imobil situat pe strada Oituz din Mangalia. Prejudiciul creat, în valoare de 1.500 de lei, a fost recuperat în totalitate.
Cei doi au fost duși în fața instanței de judecată, ce a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Mangalia pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi.