Au oprit o dubiță pentru un control de rutină și s-au ales cu amenințări și injurii, în cele din urmă fiind întocmit un dosar penal pentru ultraj.
- Publicitate -
Miercuri după-amiază, în jurul orei 18,00, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au oprit o autoutilitară Mercedes Benz, pe drumul limitrof canalului Dunăre - Marea Neagră. În mașină se aflau trei persoane, iar la control au fost descoperiți 38 saci de plastic, încărcați cu îngrășământ chimic (uree) și 20 de saci încărcați cu cereale. Șoferul autoutilitarei a justificat proveniența mărfii susținând că acestea i-au parvenit în urma curățării a două barje ancorate în Portul Constanța. Totodată, a prezentat un document de însoțire de mărfii, dar polițiștii au constatat că actul prezenta urme de falsificare și au dispus ridicare produselor în vederea confiscării.
În timp ce procedurile erau în desfășurare, la fața locului și-a făcut apariția un alt bărbat, la volanul unui autoturism BMW înmatriculat în București. Supărat pe polițiști pentru confiscarea mărfii, acesta a început să le adrese injurii și amenințări, în cele din urmă polițiștii fiind nevoiți să-l imobilizeze și să-l ducă la sediul Poliției Constanța Sud Agigea pentru continuarea cercetărilor.
Pe numele celor trei persoane din dubiță au fost întocmite dosare penale pentru fals în înscrisuri oficiale și furt calificat, iar cel de-al patrulea personaj este anchetat, în prezent, de procurori, pentru ultraj.