Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost reținut de polițiștii constănțeni, fiind suspectat de săvârșirea infracțiunii de provocare de suferințe fizice și psihice asupra animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cercetările au fost demarate la data de 11 decembrie, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari s-au sesizat din oficiu și au început verificările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs fapta.
Ulterior, dosarul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au continuat administrarea probatoriului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru provocarea de suferințe fizice și psihice asupra animalelor, prin orice mijloace.
În urma probelor administrate, în cursul zilei de astăzi, 15 decembrie, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Bărbatul urmează să fie prezentat mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, unde vor fi dispuse măsurile legale care se impun.