Vineri, 05 Iunie 2026

Bărbați prinși la braconaj de polițiștii constănțeni

de Sorin HULUBEI Marţi, 16 Ianuarie 2018 323 < 1 min citire
Bărbați prinși la braconaj de polițiștii constănțeni
Polițiștii din cadrul Secței 6 Rurală Cernavodă, Postul de Poliție Siliștea, au fost sesizați, în urmă cu două zile, printr-un apel 112, despre faptul că pe un domeniu de vânătoare din apropierea localității Țepeș Vodă s-ar afla persoane care nu întrunesc condițiile legii pentru a vâna în zona menționată.
Deplasați la fața locului, polițiștii constănțeni au identificat doi bărbați, de 45, respectiv 47 de ani, care se deplasau cu un autoturism. În urma cercetărilor, au fost identificate două arme de vânătoare, 43 de cartușe și patru tuburi de cartușe folosite, pentru care cei doi bărbați nu au putut prezenta documente privind deținerea acestora și nici autorizație de vânătoare pentru zona respectivă.
Armele, muniția și tuburile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, polițiștii întocmind un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.
Taguri
Articolul anterior Examenul pentru permisul de conducere, greu de trecut. "Trebuie să scăpăm de polițiști"
Articolul următor Se circulă în condiții de iarnă. Ce riscă șoferii care nu au anvelope potrivite

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei