Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bătaie în parcul de la Gară. Un cetățean străin s-a luat la bătaie cu un hoț

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 18 Octombrie 2018 522 1 min citire
Bătaie în parcul de la Gară.  Un cetățean străin s-a luat la bătaie cu un hoț
Un cetățean străin a fost la un pas să fie victima unei tâlhării în miezul Constanței, în parcul de la Gară. Marți seara, în jurul orei 22.00, oamenii care treceau prin parc au anunțat că doi bărbați se bat. Primii care au ajuns la fața locului au fost agenții Zip Escort, aceștia aflându-se în zonă. Ei au reușit să-l imobilizeze pe unul dintre bărbați, care ar fi încercat să îl tâlhărească pe celălalt.
Agenții au sesizat organele de poliție. Aceștia au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe. Ambii bărbați au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.
"Marți, 16 octombrie, pe bulevardul Ferdinand, în zona Gării CFR Constanța, a avut loc un conflict spontan între doi bărbați, în vârstă de 27 de ani, respectiv 47 de ani. Tânărul este cetățean român, din localitatea Lumina, județul Constanța, iar cel de-al doilea este student sirian la o facultate din București. Ambii bărbați și-au aplicat lovituri, fiind nevoie de îngrijiri medicale după transportarea lor la spital. Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au produs incidentul. Deocamdată, niciunul dintre bărbați nu a depus plângere la Secția nr. 3 Poliție. Celor doi bărbați li s-a comunicat faptul că au posibilitatea să depună plângere în termenul legal de 90 de zile", precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Taguri
Articolul anterior Era înșelăciunilor pe Internet. Care sunt cele mai întâlnite tipuri de fraude informatice
Articolul următor Vreme ușor instabilă, dar caldă, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei