Urmărire ca-n filme pe străzile din Brașov, după un tânăr beat care a trecut cu mașina pe culoarea roșie a semaforului și nu a oprit la semnalul polițiștilor. Când agenții au reușit să-l oprească, bărbatul a încercat să evadeze prin portbagaj. El a fost reținut pentru 24 de ore.
- Publicitate -
Tânărul de 21 de ani a trecut pe culoarea roșia a semaforului, iar un echipaj de poliție ce circula din sens opus l-a văzut, informează România TV. Oamenii legii i-au făcut semn să oprească dar tânărul a refuzat și a plecat mai departe.
Polițiștii l-au urmarit și după câteva străzi au reușit să îl oprească. Când a văzut că nu mai are nicio scăpare tânărul a încercat să evadeze prin portbagaj, dar a fost prins. Polițiștii au constatat că tânărul avea o alcolemie de unu la mie, mai mult decât atât mașina înmatriculată în Bulgaria nu avea nici asigurare.
În plus, tânărul a avariat și mașina de polție, iar acum a fost reținut. Urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.