Șoferii nu au nicio problemă să se urce la volan, chiar dacă au consumat băuturi alcoolice înainte. Au demonstrat-o, din nou, în sfârșitul de săptămână care s-a încheiat. Spre ghinionul lor, însă, au dat nas în nas cu polițiștii rutieri, aflați la datorie, pe străzile de pe litoral. Astfel, o acțiune realizată de polițiștii rutieri în week-end a dus la aplicarea a zeci de amenzi în valoare de mai bine de 240.000 de lei și la reținerea a 15 permise auto, dintre care zece pentru consum de băuturi alcoolice.
- Publicitate -
Potrivit oamenilor legii, au fost depistați șoferi având o alcoolemie în aerul expirat de 0,59 mg/l, de 0,47 mg/l, dar și de 1,36 mg/l.
În toate cazurile, au fost deschise dosare penale.