Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Călin Georgescu, cercetat sub control judiciar pentru șase capete de acuzare grave

de Oana CHIRANA Miercuri, 26 Februarie 2025 708 1 min citire
Călin Georgescu, cercetat sub control judiciar pentru șase capete de acuzare grave
Parchetul ICCJ anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.
”Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană fizică”, anunţă Parchetul ICCJ.
Persoana vizată este Călin Georgescu, ridicat miercuri din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet.
Infracţiunile care i se impută sunt:
- instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
- comunicarea de informaţii false, prev. de art.404 C.p.
- fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere)
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.
Taguri
Articolul anterior Avertismentul POT după aducerea la Parchet a lui Călin Georgescu: „Cineva vrea sânge în stradă”
Articolul următor "Rabla pentru termopane". Statul vrea să dea bani pentru înlocuirea termopanelor vechi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei