Vineri, 05 Iunie 2026

Cartușe neexplodate găsite pe un izlaz din Constanța

de Cuget Liber Vineri, 03 Aprilie 2015 218 < 1 min citire
Șapte elemente de muniție rămasă neexplodată de pe timpul conflictelor militare au fost ridicate de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, pe timpul unei misiuni de asanare în satul Stupina, aparținând localității Crucea. Un cioban a găsit pe un islaz elemente de muniție și a anunțat organele abilitate. Membrii echipei pirotehnice s-au deplasat la fața locului și au identificat cinci cartușe calibru 7,92 mm și două tuburi de cartuș. Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată la sediul inspectoratului, în locul special amenajat, în vederea distrugerii. 
Echipa pirotehnică a desfășurat, în acest an, 15 misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată. În ciuda stării avansate de coroziune, munițiile rămase neexplodate pot fi încă active și, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, ISU Constanța reamintește cetățenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniție trebuie să apeleze de urgență numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora și să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situații de urgență.
Taguri
Articolul anterior Vânt puternic și maxime de 9 grade Celsius, astăzi, la Constanța
Articolul următor Infanteriștii marini la ceas aniversar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei