Ofițerii Gărzii de Coastă ai descoperit, joi, într-un container sosit în P.T.F. Constanța Sud Agigea mai mute jucării contrafăcute. În urma verificărilor, polițiștii au găsit 1.536 de mașinuțe din plastic, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 80.000 lei dacă ar fi originale.
- Publicitate -
Marfa a fost indisponibilizată de către lucrătorii vamali. Administratorul societății s-a ales cu un dosar penal pentru punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.