Joi, 04 Iunie 2026

Ce încearcă chinezii să bage "pe sub mână" în țara noastră

de Anca PAPAN Joi, 31 Octombrie 2013 322 1 min citire
Ce încearcă chinezii să bage "pe sub mână" în țara noastră
Chinezii care au prins rădăcini în țara noastră știu prea bine că trebuie să se aprovizioneze temeinic pentru luna decembrie. Este luna cadourilor, iar cum jucăriile vor fi la mare căutare, zeci de mii de astfel de articole trec prin Portul Agigea. Problema este însă că multe sunt fie contrafăcute, fie nedeclarate. În trei containere sosite în PTF Constanța Sud Agigea din China, au fost descoperite, marți, alte aproape 12.000 de jucării, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea erau venite din China pe adresa unor societăți comerciale cu sediul în București. În urma controlului, au fost identificate 9.200 de jucării (păpuși, mașinuțe cu baterii și seturi figurine din plastic), susceptibile a fi con-trafăcute, cu o valoare de aproximativ 1.319.000 lei și 2.520 de jucării (seturi figurine din plastic) nedeclarate, valoarea aproximativă a bunurilor în plus față de marfa declarată fiind de 177.000 lei. Marfa, care purta semnele distinctive ale unor mărci cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali. Polițiștii de frontieră au întocmit administratorilor societăților comerciale în cauză, doi cetățeni chinezi și unul român, cu vârste între 27 și 41 ani, cu reședințele, respectiv domiciliul în București, dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", respectiv "folosire de acte nereale față de autoritatea vamală".
Taguri
Articolul anterior "Arinel" și complicii lui rămân după gratii
Articolul următor Galerie FOTO. CVM Tomis Constanța, învinsă pe teren propriu de echipa Halkbank Ankara

Comentează știrea

Radu
31 octombrie 2013
Diferenta...

Macar chinezii incearca sa vanda tot felul de lucruri pe care le fac,ai nostrii doar fura tot felul de lucruri...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei