Ce măsuri de siguranță publică a adoptat IPJ Constanța pentru minivacanță

de Andreea CARAUA Marţi, 30 Aprilie 2024 267
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a adoptat câteva măsuri suplimentare cu scopul de a menține un climat de siguranță și ordine publică, în condițiile în care, în perioada următoare, 1-6 mai, în județul Constanța este așteptat un prim val de turiști.
Astfel, în perioada minivacanței, în mediul urban și rural, precum și litoralul Mării Negre, vor patrula zilnic aproximativ 450 de polițiști din structurile operative, folosind peste 200 de autospeciale și aproximativ 15 aparate radar.
Polițiștii de rutieră își vor desfășura activitatea pe segmente de drum intens circulate, pentru prevenirea accidentelor și ambuteiajelor, ajutând la fluidizarea circulației și la combaterea vitezei excesive. Aceștia vor acționa și în vederea depistării și sancționării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
De asemenea, în întreg județul Constanța polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale, cei din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu și polițiștii de la transporturi, își vor desfășura activitățile specifice, pentru asigurarea siguranței populației.
Structurile IPJ Constanţa vor veni în ajutorul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la festivalul care se va desfășura la data de 1 mai, în stațiunea Mamaia. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei