Vineri, 05 Iunie 2026

Ce pățești dacă nu porți centura de siguranță

de Andreea ILIESCU Marţi, 26 Noiembrie 2013 172 1 min citire
În ciuda frecventelor acțiuni ale Serviciului Rutier Constanța, încă sunt destui constănțeni care nu utilizează centura de siguranță atunci când se urcă la volan. Drept dovadă stă ultima acțiune desfășurată de rutieriștii constănțeni. În ultimele 24 de ore, 23 de constănțeni s-au ales cu o amendă de 160 de lei pentru că "au uitat" să cupleze centura de siguranță, dintr-un total de amenzi de 85. În plus, nouă șoferi au fost amendați pentru că au apăsat prea tare pe pedala de accelerație. Și 18 pietoni au fost sancționați, aceștia fiind prinși cum traversează prin loc nepermis. "Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe conducătorii auto să respecte limitele de viteză, atât în localități, cât și în afara acestora, să folosească centura de siguranță, atunci când sunt în trafic atât conducătorii auto cât și pasagerii acestora, să nu se angajeze în efectuarea depășirilor neregulamentare, să nu aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția, adică să caute acte, să umble la casetofon, să vorbească la telefonul mobil", afirmă Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanța. De asemenea, oamenii legii au reținut două permise de conducere, dintre care unul pentru un șofer care nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul. În plus, polițiștii rutieri au retras trei de certificate de înmatriculare.
Taguri
Articolul anterior Accident rutier cu cinci victime. Doi copii de trei ani, răniți
Articolul următor Constanța poate să-și tragă partea leului din exportul de animale în China

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei