Aproximativ 400 de militari de la Batalionul 341 Infanterie Topraisar, printre care și cinci femei, care au participat, timp de șase luni, sub comanda lt.col. Vasile Vreme, la operațiunea "Iraqi Freedom", în teatrul de operații din Irak, au revenit acasă.
- Publicitate -
Vineri, începând cu ora 10, pe platoul din curtea Unității Militare 01737 din Topraisar a avut loc ceremonia repatrierii din Irak a militarilor Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi". La festivități au participat, alături de rudele militarilor, reprezentanți ai administrației publice locale, secretarul de stat Aurel Ionel Lascu, din cadrul Ministerului Apărării Naționale, șeful Statului Major General al Armatei României, amiralul Gheorghe Marin, și șeful Comandamen-tului Flotei, contraamiralul de flotilă Aurel Popa. Pe o ploaie rece, militarii constănțeni au demonstrat încă o dată că sunt obișnuiți cu condițiile vitrege. După ce a avut loc trecerea în revistă a batalionului, câțiva dintre "Rechinii Albi" care s-au remarcat prin rezultatele deosebite din timpul misiunii au fost scoși în fața colegilor și felicitați de conducerea MApN.
Șapte militari și-au văzut, la venire, pruncii nou-născuți
Una dintre femeile care a participat pentru prima dată la misiunea din Irak, căpitanul Carmen Tudorache, stomatologul unității, a ținut să precizeze că este foarte mândră că a putut fi alături de colegii ei în această misiune internațională. "A fost destul de greu să fim departe de cei dragi, dar suntem militari și a fost o onoare pentru mine să pot să-mi fac datoria", a mai declarat cpt. Tudorache.
Dar cei mai dornici să ajungă acasă la familii au fost cei șapte militari care au avut neșansa să lipsească de la unul dintre cele mai importante momente din viață și anume acela de a ține în brațe, la venirea pe lume, a propriului copil. Caporalul Stănel Vlad a devenit pentru prima oară tată în urmă cu patru ani, când soția i-a adus pe lume o fetiță. Pe 26 august 2008, pe când se afla în avionul care-l ducea spre Tallil, soția i-a născut cea de a doua fetiță. Vestea că a devenit tătic pentru a doua oară a aflat-o când a ajuns în Campul românesc.
Misiunile îndeplinite
Potrivit maiorului George Pătrașcu, militarii constănțeni au efectuat, în perioada august 2008 - februarie 2009, aproximativ 1.200 de misiuni, contribuind la efortul de reconstrucție a Irakului, prin asigurarea securității pe principalele rute de transport, paza unor obiective importante, asigurarea protecției forțelor Coaliției multinaționale, instruirea militarilor irakieni și coordonarea unor proiecte de îmbunătățire a vieții locuitorilor din provincia Dhi Qar. În perioada în care au fost departe de casă, "Rechinii Albi" au participat la construcția sau reabilitarea a opt școli și cinci stații de filtrare și purificare a apei, construcția unei clinici medicale și a uneia veterinare, reabilitarea unui drum, construcția unei rețele electrice, sprijinirea micilor întreprinzători din domeniul agriculturii prin furnizarea de echipament specific colectării și păstrării laptelui proaspăt.