Sâmbătă, 06 Iunie 2026

CLIPE DE GROAZĂ ÎNTR-O ȘCOALĂ. UN ELEV A MURIT ÎN FAȚA COLEGILOR, DUPĂ CE I S-A FĂCUT RĂU

de Cuget Liber Sâmbătă, 13 Mai 2017 596 2 min citire
CLIPE DE GROAZĂ ÎNTR-O ȘCOALĂ. UN ELEV A MURIT ÎN FAȚA COLEGILOR, DUPĂ CE I S-A FĂCUT RĂU
O fetiță de șapte ani a murit, chiar sub ochii colegilor și ai învățătorului, după ce i s-a făcut rău în clasă. 
Medicii care au resuscitat victima le-au spus părinților să-și facă controale să vadă dacă nu cumva suferă și ei și ceilalți trei copii cu inima.
O fetiță înscrisă în clasa premergătoare la Școala Gimnazială Todirești, din județul Iași, a murit în timpul orelor. Eleva, în vârstă de 7 ani, a căzut brusc din picioare la începutul celui de-al doilea curs din program. Potrivit directorului școlii, în pauza de dinaintea tragediei, fetița a mers la magazin, și-a cumpărat mâncare și apoi s-a așezat în bancă. În câteva minute s-a prăbușit și a devenit inconștientă.
"Învățătorul ne-a alertat imediat, am chemat medicul de familie și asistentul de la cabinetul din sat și în paralel am sunat la 112. Medicul de familie i-a acordat primul ajutor și a început manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajelor de ambulanță. Ulterior, echipajele de ambulanță au continuat resuscitarea, dar în zadar", a arătat profesorul Ana-Maria Buzatu, directorul Școlii Gimnaziale din Todirești.
Cadrul didactic a mai precizat că învățătorul fetiței nu era anunțat că micuța are probleme de sănătate.
"Familia fetiței a ajuns imediat la școală și ne-au spus că nu știu ca eleva să fi avut probleme de sănătate. Medicii care au resuscitat victima le-au spus părinților să-și facă controale să vadă dacă nu cumva suferă și ei și ceilalți trei copii cu inima", a mai adăugat cadrul didactic, potrivit adevarul.
Din primele informații, se pare că fetița și-a pierdut viața pe fondul unei afecțiuni cardiace pe care familia nu ar fi investigat-o în amănunt. Copila ar fi suferit anul trecut un episod de pierdere a stării de conștiență și în urma investigațiilor medicii ar fi descoperit un Sindrom de Q-T lung, o anomalie cardiacă care poate determina complicații majore.
Taguri
Articolul anterior Iohannis, "armata ta" vrea să trăiască decent! Militarii așteaptă să promulgi legea votată în Parlament
Articolul următor APROAPE DE MOARTE. TÂNĂR RĂNIT, DUPĂ CE A SĂRIT CU PARAPANTA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei