Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Comerț ilicit cu pește la târgul săptămânal din localitatea General Scărișoreanu

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 09 Februarie 2009 835 < 1 min citire
Sâmbătă, 7 februarie, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "TOMIS", împreună cu inspectori ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură filiala Constanța, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea comerțului ilicit cu pește, în piețele și târgurile din județul Constanța.
Potrivit locotenent colonel Sorin Mustățea, în cadrul controlului efectuat în târgul săptămânal organizat în localitatea General Scărișoreanu, din județul Constanța, au fost depistate trei persoane, doi bărbați și o femeie, care comercializau pește, din speciile novac și caras, fără a deține documente de proveniență a mărfii și nici autorizație de comercializare a peștelui.
Pe numele celor trei, Costel F., de 45 de ani, Constantin B., de 42 de ani, și Ioana S., de 33 de ani, au fost întocmite actele premergătoare necesare începerii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de comerț ilicit cu pește, dosarele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Articolul anterior Un fost disident politic, Marin Trușcă, cere 300.000 de euro despăgubiri statului român
Articolul următor Poliția a retras peste 200 de certificate de înmatriculare a unor mașini

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei