Duminică, 07 Iunie 2026

Un fost disident politic, Marin Trușcă, cere 300.000 de euro despăgubiri statului român

de Cuget Liber Luni, 09 Februarie 2009 618 1 min citire
Marin Trușcă, fost disident politic, cere Tribunalului București să oblige statul la plata de daune morale de 300.000 de euro pentru cele trei perioade în care a fost închis de comuniști în spitale de psihiatrie, pentru că a fost exclus din învățământ și supravegheat permanent între 1971 și 1989.
Marin Trușcă, în 1971 student în anul al IV-lea la Facultatea de Istorie din București, a atacat într-o ședință a asociației studențești "inegalitățile sistemului, privilegiile sociale, noile forme de exploatare mascată și apariția cultului personalității lui Ceaușescu", se arată  în acțiunea depusă de către acesta în instanță.
Din acel moment, Trușcă a intrat în vizorul Securității, care i-a deschis dosar de urmărire și a pus aproximativ 120 de ofițeri și 75 de informatori ai Securității să îl supravegheze permanent, atât pe el, cât și pe familia sa, potrivit documentelor de la dosar.
În 1972, Marin Trușcă a intrat în învățământ, fiind repartizat într-un sat din Vaslui. Potrivit actelor, de acolo Trușcă a trimis, în septembrie 1973, o telegramă către Nicolae Ceaușescu, prin care l-a anunțat că intră în greva foamei pentru că nu i s-a răspuns la niște sesizări făcute către PCR.
Totuși, securiștii nu îi permit intrarea în grevă și anul următor îl trimit în armată, iar între 8 și 14 mai 1974 îl internează la  Secția de Neurologie a Spitalului Militar Constanța, cu diagnosticul "sindrom discordant", potrivit actelor depuse la dosar.
Articolul anterior Braconaj piscicol pe lacul Sinoe
Articolul următor Comerț ilicit cu pește la târgul săptămânal din localitatea General Scărișoreanu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei