Joi, 04 Iunie 2026

Condamnați la 10 ani de închisoare pentru viol Doi tineri din Tulcea vor trebui să plătească părții vătămate și suma de 50.000 de lei, drept daune morale

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 14 Octombrie 2009 1251 2 min citire
Judecătorii de la Tribunalul Tulcea au dispus condamnarea la pedeapsa de 10 ani de închisoare a doi tineri, de 26 și 20 de ani, din localitatea Tulcea, pentru comiterea infracțiunii de viol. Prin aceeași sentință, ei vor trebui să plătească părții vătămate suma de 50.000 de lei, drept daune morale. Dosarul lor a ajuns în apel, la Curtea de Apel Constanța.
Este vorba de Alis Gemil, zis "George", și Silviu Beloi, zis "Jale", ambii din Tulcea, care, în noaptea de 25 spre 26 septembrie 2008, se aflau la locuința unui prieten, Cătălin Iacoblev, unde au jucat cărți și au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 6 dimineața, cei doi au plecat la plimbare cu autoturismul amicului lor. Pe strada Babadag, Beloi a văzut-o, pe trotuar, pe partea vătămată Dumitrița Simona D., de 22 de ani, în prezent studentă în cadrul Facultății de Construcții din cadrul Universității "Ovidius" Constanța, care o aștepta pe mama sa să vină, cu bagaje, din altă localitate. Inculpatul s-a apropiat de fată și a încercat să intre în vorbă cu ea. Deși Simona a insistat să o lase în pace, cei doi inculpați au băgat-o cu forța în mașină, au dus-o într-o casă părăsită, unde a fost obligată să întrețină raporturi sexuale orale cu ei. Ca și cum totul nu ar fi fost suficient, tânăra a fost apoi dusă acasă la unul dintre inculpați, unde, în mai multe rânduri, a fost violată de cei doi. Abia în jurul orei 11, fata a reușit să părăsească locuința unde a fost ținută sechestrată, a luat un taxi și s-a dus acasă.
În apărarea lor, cei doi tineri au declarat în fața anchetatorilor că partea vătămată a fost de acord să întrețină raporturi sexuale cu ei și că nu ar fi fost forțată.
Dosarul urmează a fi analizat și de magistrații Curții de Apel Constanța, care vor decide în consecință.
Taguri
Articolul anterior Fostul primar de la Eforie, Mihail Crisostom Cosma, condamnat pentru fapte de corupție, eliberat condiționat din penitenciar
Articolul următor "Tarzan" își așteaptă pedeapsa

Comentează știrea

Anonim
19 iulie 2013
E drept ce li sa dat

Sunteți niște panarame de oameni sa ajungeti sa va folosiți de o femeie cu forța , mai ales tu alis erai Parka smekeras de oraș ? Si mai te dădeai si .... Ca ai smekeri prin Spania !!! Akum sugeo sa ți fie de bine lakele dreak ce esti pisamas pe tine si pe rasa ta de fraier de duzina ce esti , cat despre jale un skelet paralizat ce nu avea ce sa îmbrace si fraierea minori akum sa fraiereask majori de l tine muia Stimate pulix pisamas pe tactu si pe mata

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei