Vineri, 05 Iunie 2026

Condamnați pentru că duceau fete "la produs" în Istanbul

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 25 Mai 2011 658 1 min citire
Trei persoane care au fost judecate de Tribunalul Constanța pentru trafic de persoane și-au primit pedepsele, astăzi, din partea magistraților.
Sulia Ismail, de 36 de ani, a fost condamnată la patru ani și jumătate de închisoare, Narcis Mustafa, de 26 de ani, la doi ani și opt luni cu executare, și Arun Ismail, de 32 de ani, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Cei trei sunt obligați să îi plătească Gabrielei Georgiana Petcu, pe care au exploatat-o sexual, daune morale de 5.000 de euro, iar Sulia Ismail trebuie să îi dea Gabrielei Banu, altă victimă a celor trei, daune morale de 20.000 de lei. Judecătorii au constatat că două fete au renunțat la pretențiile bănești pe care le-au formulat la începutul procesului, iar altă tânără exploatată sexual de cei trei, Mihaela Florentina Primac, a decedat pe parcursul cercetării judecătorești. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanța.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 2003 - 2006, cei trei au dus în Turcia, la Istanbul, mai multe femei, printre care și minore, toate până în 25 de ani, pe care le-au obligat să se prostitueze.
Anchetatorii spun că "victimele" au fost racolate sub diverse pretexte, unele prin promisiunea găsirii unui loc de muncă - dar la destinație descopereau că, de fapt, au fost duse acolo pentru a se prostitua -, iar altele, mai puține, mergeau cu știință să se prostitueze, dar, verbal, se înțelegeau, la plecare, cu cei trei ca să aibă un "profit" din această afacere. Numai că, în Turcia, descopereau că ele nu primeau niciun ban.
Articolul anterior 23 de ani de pușcărie pentru că a omorât un om pentru 30 de lei
Articolul următor "Gladiatorii" Costineștiului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei