Constănțeni prinși că furau zahăr din vagoane, în port

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 15 Mai 2019 379
Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au surprins în flagrant delict, zilele trecute, cinci persoane care au încercat să sustragă zahăr din două vagoane aflate în Portul Constanța.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că indivizii încercau să scoată, cu ajutorul unui tren aflat gol în tranzit prin port, cantitatea de zahăr sustrasă. 

În momentul în care polițiștii i-au somat să se oprească, bărbații în cauză au încercat să fugă, dar trei dintre aceștia au fost prinși în scurt timp. Oamenii legii au recuperat 59 de saci, conținând aproximativ 2.700 de kilograme de zahăr brun, prejudiciu estimat la 21.000 de lei, cantitatea fiind predată managerului zonal. 

Pentru fapta săvârșită, cei trei bărbați au primit propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării celorlalte două persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de furt calificat care, la acest moment, se sustrag cercetărilor.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei