Din câte se pare, șoferii sunt din ce în ce mai puțin atenți la trecerile pentru pietoni, nereducând viteza atunci când se apropie de astfel de marcaje așa cum au învățat când au dat examen pentru a deveni conducători auto. Pe de altă parte, polițiștii constată că nici pietonii nu sunt atenți atunci când vor să traverseze strada, chiar dacă o fac pe trecerea de pietoni. Oamenii legii spun că aceștia trebuie să fie atenți la autovehicule, chiar dacă se angajează în traversarea străzii în mod regulamentar.
- Publicitate -
La Medgidia, un bărbat de 56 de ani a lovit pe trecerea de pietoni o femeie care se afla de mână cu cei doi nepoței ai ei, de patru, respectiv un an.
Polițiștii de la Rutieră spun că Regep Cadri, de 56 de ani, care se afla la volanul unui autoturism marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare CT-55-NNG, și circula pe strada Independenței, la o trecere de pietoni a accidentat-o pe Aurelia Bălan, de 48 de ani, din Medgidia, și pe cei doi nepoți ai săi, Costin D., de patru ani, și Andreea D., de un an, care traversau strada regulamentar.
Cele trei persoane au fost transportate la spital, cu răni minore.
Un alt accident, mult mai grav, a avut loc tot ieri, în jurul orei 14, la Agigea. O fetiță de opt ani a fost lovită de o mașină chiar în momentul în care traversa strada pe trecerea pentru pietoni.
Polițiștii de la Rutieră spun că Daniel Popa, de 25 de ani, din Constanța, care se afla la volanul unui autoturism marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare CT-02-NAV, pe DN 39, și circula dinspre Constanța spre Mangalia, în localitatea Agigea, în dreptul trecerii de pietoni semnalizată corespunzător, a lovit o fetiță de opt ani, care traversa strada regulamentar. Minora Iulia Veronica M., din Codlea, județul Brașov, a fost transportată în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Starea ei este stabilă, fiind în prezent în afara oricăui pericol.
Ambilor șoferi le-au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, respectiv vătămare corporală gravă din culpă. Până la finalizarea cercetărilor, șoferii au rămas fără permise de conducere.