Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Corpul copilului de 4 ani dispărut de Florii pe Dunăre a fost găsit

de Cuget Liber Joi, 02 Mai 2013 319 < 1 min citire
Corpul copilului de 4 ani dispărut de Florii pe Dunăre a fost găsit
Autoritățile din Constanța au găsit, în prima zi de Paște, trupul copilului de patru ani dispărut de Florii după ce a ieșit împreună cu unchiul său să se plimbe cu barca pe Dunăre.
Corpul copilului a fost văzut de un localnic, duminică, în jurul orei 08.00, plutind pe apa Canalului Dunăre - Marea Neagră, în apropierea ecluzei de la Cernavodă.
Acesta a anunțat imediat poliția, transmite Mediafax.
Echipa de cercetare care a mers la fața locului l-a identificat pe copil ca fiind cel care a dispărut în urmă cu o săptămână, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Constanța.
Copilul de patru ani și unchiul său, în vârstă de 32 de ani, au dispărut în apele Dunării în urmă cu o săptămână, la scurt timp după ce au ieșit să se plimbe pe fluviu cu o ambarcațiune cu motor, care s-a răsturnat.
Trupul bărbatului a fost găsit sâmbătă, de un echipaj de poliție aflat în patrulare pe fluviu, în amonte de ecluza de la Cernavodă a Canalului Dunăre - Marea Neagră.
Taguri
Articolul anterior Hristos a înviat! Aglomerație în bisericile constănțene / Galerie foto
Articolul următor Cod galben de averse, descărcări electrice și vânt. Vezi aici ce zone sunt afectate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei