Joi, 04 Iunie 2026

Crimă mascată de incendiu?

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 14 Ianuarie 2014 330 1 min citire
Crimă mascată de incendiu?
Rezultatul necropsiei a dat un nou curs anchetei demarate de oamenii legii, cu privire la împrejurările în care și-a găsit sfârșitul o femeie de 65 de ani, al cărui cadavru a fost găsit, miercuri, 8 ianuarie, carbonizat, într-o locuință din piața Ovidiu. Astfel, medicii legiști au stabilit că femeia avea fracturi, semn că a fost bătută, motiv pentru care anchetatorii iau în calcul varianta crimei. Principalul suspect este, la această oră, fiul victimei, Maximilian Popescu, care de altfel a fost găsit în locuința în flăcări și a fost salvat în ultimul moment de pompieri. În prezent, bărbatul este internat în Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța. Oamenii legii spun, însă, că cercetările sunt îngreunate de faptul că suspectul are o afecțiune psihică și de faptul că focul a distrus probele din locuință. Reamintim că, săp-tămâna trecută, mier-curi, 8 ianuarie, un apel la 112 îi alerta pe pompieri că o locuință situată în piața Ovidiu a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit de la niște rufe puse la uscat, în apropierea unei sobe metalice. În camera în care a izbucnit focul a fost găsit și trupul carbonizat al victimei, în timp ce fiul ei a fost găsit, în stare de inconștiență, în altă încăpere.
Taguri
Articolul anterior Noul Cod penal, amânat?
Articolul următor Ți-ai cumpărat mașină? Iată cum obții "numerele roșii", cât poți circula cu ele și cât te costă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei