Crimă oribilă în ziua de Crăciun: un bărbat din Sibiu de 43 de ani și-a ucis soția și fiica, le-a aruncat cadavrele în fântână, după care a vrut să se sinucidă.Un sibian de 43 de ani din Șura Mare și-a ucis soția și fiica, le-a aruncat cadavrele în fântână, după care a vrut să se sinucidă.
- Publicitate -
Cadavrele au fost găsite de către polițiști în fântâna casei lor, potrivit TurnulSfatului.ro. Soția individului avea 36 de ani, iar fata doar 14 ani.
Bărbatul a încercat să se spânzure în șura din gospodărie. A fost însă găsit de fiul său și acum se află în stare gravă la Spitalul Județean Sibiu.
Bărbatul a fost găsit în șură de către fiul său de 18 ani, care a tăiat funia și a chemat ajutoare. După ce și-a găsit tatăl, tânărul a anunțat Poliția că nu-și găsește mama și sora, iar în urma căutărilor acestea au fost găsite în fântână.
"Fântăna este foarte adâncă, au fost scoase de către echipajele de pompieri de acolo. Victimele au urme în jurul gâtului, dar doar medicii legiști vor stabili exact cum au fost ucise", au precizat sursele citate de către News.ro.
Procurorii Parchetului Tribunalului Sibiu sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate și care este motivul pentru care bărbatul și-a ucis soția și fiica.