Nicolae Filimon, bărbatul care a ucis o femeie cu 11 lovituri de cuțit, în vara anului trecut, în zona Delfinariu, a fost condamnat la 26 de ani de închisoare. Decizia a fost luată de judecătorii Curții de Apel Constanța și este definitivă.
La începutul lunii ianuarie, Tribuna-lul Constanța l-a condamnat în primă instanță pe bărbat la 28 de ani și 4 luni de închisoare pentru omor calificat.
Adriana Farcaș, femeia care vindea la chioșcul "Cuget Liber", în zona Delfinariu din Constanța, în vârstă de 32 de ani, a fost atacată cu bestialitate și înjunghiată de 11 ori, chiar și în zona feței. Medicii care au preluat-o pe femeie cu o ambulanță SMURD au încercat să facă o minune, însă, câteva ore mai târziu, după chinuri cumplite, Adriana Farcaș s-a stins, în dimineața zilei de 28 mai 2016, la Spitalul Județean Constanța.
Necropsia a scos la iveală faptul că două dintre cele 11 lovituri de cuțit s-au dovedit a fi fatale, în zona plămânului stâng și în clavicula dreaptă. În momentul agresiunii, Nicolae Filimon se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a povestit procurorilor că în noaptea de vineri băuse aproape un litru de țuică și a plecat de acasă înarmat cu un cuțit. Voia să ajungă la sora fostei iubite și să-i aplice o corecție sau chiar să o omoare. O considera vinovată pentru despărțirea de fosta prietenă, care plecase în Anglia. În drum, acesta s-a oprit să ia țigări, cerând un pachet pe datorie.
"În drum, s-a oprit la chioșcul de ziare, nu avea bani la el și a intrat să ceară un pachet de țigări. Victima a refuzat, iar el a scos cuțitul și a amenințat-o că, dacă nu îi dă țigările, o omoară. Victima a țipat, iar el a intrat în spatele tejghelei și a înjunghiat-o. Nu a apucat să ia nimic, nici măcar pachetul de țigări pentru care venise", preciza, la vremea respectivă, procurorul criminalist Zafer Sadîc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.