Mandat pus în aplicare de polițiști
- Publicitate -
La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 38 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis mandat de executarea a pedepsei de 3 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.
Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Tomis.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Acțiuni ale polițiștilor constănțeni
La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică.
În urma activităților desfășurate, au fost depistați doi minori, de 13 ani, respectiv 15 ani, dați în căutare din data de 3 ianuarie a.c.
La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și verificarea prevederilor Legii 333/2003.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.
Activități preventive
La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de prevenire a furturilor din locuințe și a tâlhăriilor, în comuna Mihail Kogălniceanu.
Totodată, au acționat pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri și a infracțiunilor săvârșite cu violență, în proximitatea mall-urilor din municipiul Constanța.
De asemenea, au derulat activități de prevenire și combatere a traficului și consumului de droguri, în rândul instructorilor auto și al persoanelor înscrise la școlile de șoferi din municipiul Constanța și orașul Năvodari.