Joi, 04 Iunie 2026

Cum dejoacă jandarmii planurile braconierilor

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 11 Martie 2013 189 < 1 min citire
Jandarmii aflați în patrulare la Medgidia au surprins trei bărbați care încercau să pescuiască, în zona Canalului Dunăre - Marea Neagră, cu două plase monofilament și două ambarcațiuni confecționate artizanal. 
Potrivit oamenilor legii, Marian P., de 46 de ani, Florin D., în vârstă de 29 de ani, și Nicolae D., de 63 de ani, toți din Medgidia, veniseră la pescuit cu două plase, în lungime totală de 100 de metri, ale căror ochiuri erau de 35 de milimetri. Cei trei au fost surprinși de jandarmi pe malul stâng al canalului, la circa doi kilometri de podul de la Medgidia, în direcția de mers către Cernavodă. 
În urma verificărilor, echipajul de ordine publică a stabilit că bărbații sosiseră la fața locului cu un autoturism Cielo, iar pentru pescuit confecționaseră o ambarcațiune artizanală, din două camere auto cu diametre de 90 și 120 de centimetri. În plus, cei trei mai aveau asupra lor alte două camere auto, precum și o vâslă. 
Uneltele și mijloacele artizanale de pescuit au fost confiscate, iar pe numele celor trei au fost întocmite dosare penale.
Taguri
Articolul anterior Posesorii de arme neletale, luați la puricat de polițiști
Articolul următor Scrimă: Ana Maria Brânză, locul 3 la turneul de la Barcelona

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei