Sâmbătă, 06 Iunie 2026

De astăzi, polițiștii constănțeni nu mai fac ore suplimentare

de Cuget Liber Luni, 21 Septembrie 2009 557 < 1 min citire
Sindicaliștii din Poliție protestează pe fondul deciziei Ministerului de a-i trimite în concediu fără plată. Polițiștii cer demisia Șefului Poliției, chestorul Petre Tobă, pentru că a acceptat hotărârea fără a avea nici un cuvânt de spus. Acesta a semnat chiar un ordinul prin care subalternii săi sunt forțați să își ia cele 10 zile de concediu fără plată, drept pentru care liderii sindicatului polițiștilor îi cer demisia chestorului Tobă. Dacă acesta nu își va da demisia, polițiștii spun că îl vor da în judecată pentru că îi obligă să intre în concediu fără plată.
De asemenea, polițiștii sunt nemulțumiți că nu și-au luat banii pe orele suplimentare efectuate până acum. În consecință, de azi, toți polițiștii vor refuza să mai lucreze peste program.
De asemenea, este posibil ca oamenii legii să refuze măsurile de pază a secțiilor de votare în ziua alegerilor prezidențiale. Ei vor hotărî săptămâna aceasta dacă pun sau nu în aplicare această decizie.
Articolul anterior Pesedistele îl susțin pe Adrian Severin pentru postul de comisar european
Articolul următor Tată și fiică au murit carbonizați, lângă Tariverde

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei