Astăzi, începând cu ora 10.00, CNAIR SA, împreună cu Poliția Rutieră, ridică restricțiile de circulație instituite pe perioada lucrărilor de reparații ale autostrăzii București - Constanța, cu 24 de ore înaintea termenului estimat inițial.
- Publicitate -
Marcajele rutiere au fost finalizate, iar circulația se va desfășura fără restricții, pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui.
În perioada pandemiei generate de Covid-19, în condițiile traficului redus, CNAIR SA, împreună cu antreprenorii, a intensificat ritmul de desfășurare a lucrărilor, astfel încât, în această perioadă, s-a reușit finalizarea lucrărilor de întreținere pe 33 km de autostradă.
"Precizăm că lucrările vor fi reluate la finalul sezonului estival, începând cu data de 15 septembrie", au transmis reprezentanții companiei.