Vineri, 05 Iunie 2026

Depozit de materiale plastice din Afumați, distrus de incendiu

de Cuget Liber Vineri, 27 Decembrie 2019 174 1 min citire
Depozit de materiale plastice din Afumați, distrus de incendiu
Un incendiu a cuprins, vineri dimineața, un depozit cu materiale plastice din localitatea Afumați, flăcările cuprinzând peste 80% dintr-o suprafață totală de 4000 de metri pătrați, a informat ISU București-Ilfov. Incendiul a fost stins după mai bine de 3 ore de la anunțarea acestuia.
"E vorba de o platformă cu trei depozite, un depozit de 4.000 mp și două depozite de circa 800-1.000 mp, în vecinătăți mai avem o vilă P+1 și alte locuințe particulare. Flăcările erau foarte puternice, la 10-15 metri înălțime, temperatura de 800-1.000 grade, incendiul este localizat, flacăra este aproape lichidată, mai sunt focare la care intervenim punctual. Având în vedere degajările de fum, echipajul nostru a efectuat o serie de măsurători și valorile au fost depășite în momentul inițial al arderii. În momentul de față, nu mai sunt probleme privind valorile din atmosferă", a declarat, la Digi24, inspectorul șef ISU București-Ilfov, colonel Orlando Șchiopu.
Conform sursei citate, la fața locului au intervenit, după ora 5,30, a anunțării incendiului, 25 de autospeciale de stingere și peste 100 de pompieri. Numărul mijloacelor de intervenție a fost suplimentat, ulterior, cu 4 autoscări și două autospeciale pentru descarcerare plus un echipaj SMURD, a menționat sursa citată.
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Bogdan Toma, a declarat la Digi24 că la locul incendiului a fost trimis și echipajul CFRN pentru a se verifica substanțele toxice din zona incendiată.
Taguri
Articolul anterior Vacanța se amână! Guvernul Orban revine în ședință
Articolul următor Bianca Andreescu, sportiva anului în Canada

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei