Vineri, 05 Iunie 2026

DNA Constanța cere ca Nicușor Constantinescu să fie arestat preventiv

de Sorin HULUBEI Vineri, 20 Mai 2016 318 1 min citire
DNA Constanța cere ca Nicușor Constantinescu să fie arestat preventiv
Procurorii DNA Constanța au cerut înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată. Propunerea a fost înaintată Curții de Apel Constanța, ca urmare a faptului că Nicușor Constantinescu a încălcat repetat una din obligațiile impuse, aceea de a se prezenta la instanța de judecată ori de câte ori era chemat.
Din referatul de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive reiese că, "de la data de 29 martie 2016 până în prezent, inculpatul, cu rea credință, a lipsit de la toate termenele de judecată, motivând faptul că este nedeplasabil ca urmare a unei intervenții la picior, fiind internat la Sanatoriul Balnear Techirghiol. Deși inculpatul pretindea că nu se putea deplasa, până în prezent acesta a părăsit de mai multe ori Sanatoriul Balnear Techirghiol pentru a-și rezolva diverse probleme personale. De exemplu, la data de 14 mai 2016, inculpatul Daniel Constantinescu a participat la sărbătorirea a 25 de ani de la absolvirea facultății, implicându-se foarte activ în organizarea evenimentului".
Procurorii spun că Nicușor Daniel Constantinescu a fost perfect capabil să se deplaseze în afara sanatoriolui, însă a refuzat de mai multe ori să se prezinte la instanță. 
Taguri
Articolul anterior Constănțenii vor pedala pentru o viață sănătoasă prin mișcare
Articolul următor Teatrul de vară Mamaia, furat bucată cu bucată

Comentează știrea

mm
20 mai 2016
m

Exista DNA Constanta?Oare?

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei