Joi, 04 Iunie 2026

Documente de identitate false descoperite în PTF Negru Vodă

de Anca PAPAN Miercuri, 28 Mai 2014 101 < 1 min citire
Documente de identitate false descoperite în PTF Negru Vodă
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și cei bulgari au depistat în PTF comun Kardam - Negru Vodă doi cetățeni sirieni care intenționau să intre în România cu două cărți de identitate false, cu însemnele statului Grecia, călătorind cu un autoturism taxi condus de un cetățean bulgar.
Ieri, în jurul orei 19.00, în PTF Negru Vodă s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră doi bărbați care nu vorbeau limba română, aflați într-un autoturism taxi marca Chevrolet Aveo, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 50 ani.
Cei doi pasageri ai autoturismului, în vârstă de 18 și 19 ani, s-au legitimat cu două cărți de identitate cu însemnele statului elen, care s-au dovedit a fi false. 
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbații în cauză sunt sirieni și intenționau să ajungă într-o țară din spațiul Schengen.
Șoferul autoturismului a declarat că a preluat cele două persoane pe teritoriul Bulgariei, care i-au cerut să efectueze o cursă până în localitatea Negru Vodă.
Cercetările în acest caz sunt continuate în comun de polițiștii de frontieră bulgari și români în vederea documentării activității infracționale și luarea măsurilor legale ce se impun.
Taguri
Articolul anterior GALERIE FOTO / A început Expoagroutil! Iată cu ce au venit expozanții
Articolul următor KLAUS IOHANNIS candidează la șefia PNL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei