Ofițerii din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor au cercetat activitatea infracțională a mai multor persoane care, în baza unor documente false, au înființat firme ce au prejudiciat bugetul statului cu peste un milion de euro.
- Publicitate -
Polițiștii îi cercetează pe Lukas G. și Constantinos V., ambii cetățeni greci, și pe Claudiu Dragomir, din Constanța, și Iulian Nachiu, din Medgidia, pentru că, în anul 2005, în baza unor documente notariale contrafăcute (procuri speciale, declarații, contracte de comodat etc.) au înființat mai multe firme, în numele cărora, în perioada 2005-2006, au tranzacționat cantități de cereale, fără a evidenția veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul statului.
Întrucât valoarea prejudiciului este de peste un milion de euro, contravaloarea în lei, dosarul a fost declinat la DNA - Serviciul Teritorial Constanța.
Față de persoanele în cauză s-a reținut comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătură.