Un bărbat din Bacău este cercetat penal după ce a încercat să ofere bani polițiștilor rutieri pentru a scăpa de sancțiuni. Acesta a fost oprit în trafic pentru un control de rutină, iar în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.
- Publicitate -
Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a confirmat suspiciunile polițiștilor, care l-au informat că va rămâne fără permisul de conducere. În acel moment, bărbatul ar fi încercat să îi mituiască pe agenți, oferindu-le bani pentru a evita consecințele legale.
Potrivit dialogului surprins de polițiști, întrebat dacă a consumat alcool, șoferul a răspuns: „Două beri și am mâncat”. Ulterior, când agenții au observat banii, acesta ar fi spus: „Să îmi văd și eu de treaba mea”.
Polițiștii au sesizat imediat procurorii anticorupție, iar bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În prezent, acesta este cercetat pentru dare de mită, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, conform ȘtirileProTV.ro.